2009. március 10., kedd

Turcia ar fi de acord să pună baze la dispoziţia SUA în cadrul retragerii din Irak


Guvernul turc este favorabil folosirii de către trupele americane a unor baze militare turce pentru retragerea lor prevăzută din Irak, a declarat astăzi ministrul de externe, Ali Babacan, relatează AFP.

"Nu am primit cereri concrete din partea Statelor Unite, dar, dacă am fi întrebaţi, am evalua situaţia. Sincer, suntem favorabili", a spus el, citat de NewsIn. Babacan a fost întrebat despre informaţiile din presă privitoare la eventualitatea formulării unei cereri în acest sens de către Hillary Clinton sâmbătă, la Ankara, în cadrul turneului său regional. "Vom discuta clar cu americanii despre cantitatea şi natura echipamentului ce va trece prin Turcia şi timpul necesar acestui proces", a spus Babacan. Preşedintele american Barack Obama a anunţat vineri că va retrage majoritatea trupelor din Irak până în august 2010, înainte de o retragere totală care se va încheia până la sfârşitul lui 2011. În prezent, în Irak sunt circa 142.000 de militari americani.

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése