2009. március 16., hétfő

Instituţie ştiinţifică din Turcia, criticată pentru cenzurarea teoriilor lui Darwin


Principalul consiliu ştiinţific turc a fost criticat dur astăzi pentru cenzurarea teoriilor lui Charles Darwin, Turcia fiind o ţară musulmană unde teza evoluţionistă a naturalistului occidental nu întruneşte nici pe departe acceptare unanimă, informează AFP, citată de Agerpres.

Mai multe ziare şi universităţi susţin că actul de cenzură a fost un rezultat direct al ingerinţei politice în activitatea consiliului a guvernului islamo-conservator aflat la putere, acuzat că numeşte în funcţii publice persoane care îi sunt loiale.
Consiliul pentru Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică, TÜBITAK, care funcţionează ca o agenţie de consiliere pe lângă guvernul turc, publică lunar Bilim-Teknik (Ştiinţă-Tehnică), care trebuia în ultimul număr să consacre 15 pagini, într-un dosar special, bicentenarului naşterii botanistului britanic Charles Darwin.

Dosarul a fost abandonat şi înlocuit cu altul cu tema încălzire globală, din cauza presiunilor 'interne', în principal ale vicepreşedintelui instituţiei, Ömer Cebeci, acuză presa liberală turcă. Ministrul de resort Mehmet Aydin, un profesor de teologie reputat care supervizează TÜBITAK, a recunoscut că s-a comis o greşeală prin luarea acestei decizii, precizând totodată că nu este de acord cu multe din teoriile lui Darwin. El a negat de asemenea că ar fi concediat-o pe redactoarea şefă a revistei ştiinţifice, după cum se vehicula prin presă.

Ziarul de mare tiraj Hürriyet a considerat acest incident drept 'un exemplu flagrant de obedienţă faţă de guvern', în timp ce cotidianul Vatan a evocat 'o cenzură scandaloasă care va intra în analele istoriei ştiinţei'.

Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), cu un trecut islamist de care s-a dezis pentru a nu-i fi interzis accesul la putere, conduce Turcia din 2002 şi a fost deseori acuzat de mediile laice de tentativă de a islamiza societatea turcă.

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése