2009. május 26., kedd

Ahmet: „Lucescu era înnebunit după nuci caramelizate”

Ahmet este patronul unui magazin de dulciuri din Istanbul, loc iubit de tehnicianul român. Mircea Lucescu este un personaj iubit în Turcia, chiar dacă a plecat de aici în urmă cu cinci ani.

De la oamenii de pe stradă la preşedinţii de club care şi-l doresc la echipele lor, toţi îl apreciază pe Mircea Lucescu. Cei care l-au şi cunoscut în diferite contexte se laudă cu acest lucru.

Este şi cazul lui Ahmet, proprietar al unui magazin de dulciuri din apropierea pieţei Taksim. Omul, mare fan al Galatei, a povestit faptul că îl ştie pe tehnicianul român de ani buni pentru că acesta obişnuia să cumpere prăjituri de la cofetăria sa.

„Mircea Lucescu? Un mare om! Eu sunt fan Galata, dar am ţinut cu el şi când antrena pe Beşiktaş. Îmi place foarte mult ca antrenor! Este deosebit!”, a spus Ahmet. Patronul magazinului de dulciuri ne-a dezvăluit care era desertul preferat al lui „Il Luce”: „Cumpăra de la mine mereu. În toată perioada pe care a petrecut-o în Turcia, de la acest magazin lua prăjituri.

Era înnebunit după un anumit desert făcut din nuci caramelizate, gelatină şi mult, mult zahăr”. Turcul îi ţine pumnii lui Lucescu indiferent de echipa la care s-ar duce şi spune că speră că antrenorul se va întoarce într-o bună zi la Istanbul. „Eu îl vreau din nou pe banca tehnică a Galatei, echipa mea favorită. Am avut cele mai bune rezultate în perioada Lucescu”.

Lupta la varf in Turcia


» Un tribunal din Ankara s-a pronuntat in favoarea deschiderii unui proces contra presedintelui turc Abdullah Gül pentru o afacere de deturnare de fonduri publice in anii ’90.

Curtea din Ankara a anulat decizia unui procuror de neurmarire a lui Gül estimand ca imunitatea acordata de Constitutie presedintelui nu priveste decat perioada mandatului sau, si nu faptele anterioare preluarii functiei, in 2007. Ca atare, va urma o noua decizie asupra inculparii presedintelui pentru "falsificare dedocumente" si incalcarea "legii asupra partidelor politice".
In Turcia au loc evenimente care releva o confruntare de culise intre partidul aflat la putere, AKP, islamist-conservator (presedintele Gül fiind si el un fost militant proislamist) si fortele prolaice, un tribunal incercand sa interzica AKP. In iulie urmeaza reluarea procedurii judiciare vizand elucidarea unui prezumtiv complot – Ergenekon – contra guvernului islamo-conservator al lui Erdogan, intre timp avand loc noi arestari, ultimele fiind ale altor generali in retragere.
Procedura istorica intr-o tara unde armata, garant al valorilor republicane, a alungat patru guverne in ultimii 50 de ani. In contextul afacerii Ergenekon, au fost arestate zeci de personalitati, politicieni si intelectuali de marca, militari superiori, ziaristi, interlopi, tinuti dupa gratii fara nici o acuzare concreta. Pe banca acuzatilor, alaturi de cele 84 de persoane inculpate anul trecut, li se vor adauga alte 54.
La Ankara, peste 150.000 de persoane venite din toate colturile tarii au manifestat duminica in favoarea laicitatii si contra arestarii intelectualilor prolaici. Partidul islamo-conservator este acuzat ca urmareste islamizarea Turciei si erodeaza separarea statului de religie.

Opera lui Apollinaire, judecată de un tribunal turc pentru obscenitate


Casa editorială Sel, care a scos pe piaţă ediţia în limba turcă a volumului lui Guillaume Apollinaire, "Isprăvile unui tânăr Don Juan", este în atenţia justiţiei din Turcia, după ce un procuror din Istanbul a apreciat că opera scriitorului francez este obscenă, fără a avea valoare literară.

Orhan Pamuk ar putea fi anchetat din nou
Potrivit presei literare din Franţa, alături de volumul lui Apollinaire, mai sunt incriminate alte două texte, "Le Pendule magique", de Ben Mila şi un volum intitulat "Correspondance d'une bourgeoise avertie". "Vinovaţii au fost decişi după avizul aşa-zişilor experţi, consultaţi de procuror, conform cărora aceste trei cărţi nu sunt opere literare", a precizat editura Sel. Incriminarea textelor este posibilă, pentru că în Turcia este în vigoare un deja faimos articol al Codului penal, care condamnă propagarea scrierilor obscene, cu condiţia ca acestea să nu fie opere literare. Un alt titlu celebru, semnat de Juan Manuel de Prada, a scăpat de verdictul procurorilor, dar, cu toate acestea, editura a sistat publicarea. Editorul, dar şi traducătorul turc al lui Apollinaire, sunt pasibili de o pedeapsă cu închisoarea, de la 6 luni la un an. Data procesului nu a fost încă fixată.

Recital Angela Furtună în Turcia

Scriitoarea suceveană Angela Furtună va participa la a patra ediţie a Zilelor Literare Internaţionale Akyaka din Turcia. Manifestarea se va desfăşura între 23 şi 26 mai, iar organizatorii au pregătit o întîlnire de lucru la Universitatea Muğla şi recitaluri de poezie susţinute de scriitori din zece ţări, între care Franţa, Rusia, Finlanda, Ucraina, Italia, Cipru şi Bosnia. Recitalul Angelei Furtună va conţine fragmente în limba engleză dintr-un volum în curs de apariţie la Editura Vinea, precum şi din culegerea de meditaţii est-etice Remember East. Angela Furtună îşi va lansa şi în Turcia cartea „Pelerin din Aqualung”. Prima lansare a volumului a avut loc în noiembrie 2008 la Tîrgul Internaţional de Carte Gaudeamus de la Bucureşti.